O asistentă de la Ambulanța Bacău a fost amenințată cu moartea de un pacient

O asistentă de la Ambulanța Bacău a fost amenințată cu moartea de un pacient
Publicat: 07/10/2019, 18:55

Un bărbat de 64 de ani, pacient al Spitatului Județean Bacău, a amenințat cu moartea, în noaptea de duminică spre luni, o asistentă a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ), după ce a fost transportat din Unitatea de Primiri Urgențe a unitătii medicale către o altă secție.

Potrivit managerului SAJ Bacău, Aura Crețu, bărbatul fusese adus la UPU tot de către un echipaj al Ambulanței, cu ceva timp înainte, dar pentru că refuzase consultul, medicii au decis transferul către o altă secție a spitalului.

„Am fost solicitați să transferăm un pacient de la UPU la o altă secție, am preluat pacientul și când s-a deschis ușa să coboare a devenit agresiv, a început să o amenințe pe asistentă că îi taie gâtul, avea în mână un buletin cu care o tot amenința. Ambulanțierul a reușit să o scoată pe asistentă din ambulanță, au intervenit și cei de la Psihiatrie și cei de la paza spitalului și l-au imobilizat. Colegii mei nu au fost răniți, mai mult s-au speriat. Bărbatul când s-a agitat a deteriorat aparatura medicală din ambulanță, un aspirator care era lângă ușă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Aura Crețu.

Potrivit acesteia, pe timpul transportului pacientul nu a fost agresiv, drumul durând aproximativ 5 minute, prin curtea spitalului.

Conducerea SAJ Bacău a făcut și o plângere la poliție. „Se efectuează cercetări pentru săvărșirea infracțiunii de distrugere”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Acesta este primul caz din acest an când un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Bacău este agresat de un pacient. Anul trecut, în Ajunul Crăciunului, o asistentă a fost lovită cu pumnii la nivelul feței de către un bărbat, iar acum doi ani un ambulanțier agresat de un pacient a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×